luni, 11 mai 2009

m-am pus pe ciordit

gol pe dinauntru... asa voi ramine in scurt timp daca nu sunt atent (a se citi chibzuit) cu ceea ce se cheama utilizarea sufletului meu.
considerind constanta marimea acestui suflet, evident, presupunand ca el exista, pe masura ce imparti, poftim tie o bucatica, poftim si tie una si asa mai departe... risti sa te trezesti, la un moment dat... gol pe dinauntru.
bun, sa presupunem ca cei carora le-ai oferit o bucatica de-a ta, ti-au dat la rindul lor cite-o bucatica de-a lor. teoretic ar trebui sa se compenseze, in cazul in care bucatile ar fi egale, caz destul de putin probabil, si si mai putin probabil sa fie de aceeasi calitate...
dar ce ne facem daca nu mai sunt compatibile?
varianta unu: luam medicamente - hmm, nu prea ma incinta ideea
varianta doi - extirpam bucatica care nu se integreaza - caz in care, evident in locul ocupat de ea ramine un gol. ati observat ce dureroase sunt golurile? curios, ceva care nu mai este doare mai tare decit ceea ce a fost.

ok. sa presupunem ca m-am umplut de goluri, ca sa zicem asa... ce pot face? schimb nu mai am cu ce, comert nu, ca nu se vinde (decit unei cunostinte de-a mea cu coada imbriligata si asta... ocazional si la cit de chitros e nici nu-mi vine sa-i cer), nu mi-a mai ramas decit o cale: furtul. de unde si expresia "mi-a furat sufletul", sau "mi-a furat inima".

asadar, m-am pus pe furat. sa nu ziceti ca nu v-am prevenit. minca-v-ash.